A început numărătoarea inversă pentru fanii Apple, care aşteaptă cu nerăbdare lansarea noului model, iPhone 15. Evenimentul se va numi Wanderlust şi va avea loc pe 12 septembrie 2023, de la ora 20:00 a României.
Mai sunt doar câteva zile până când vom vedea în detaliu cele mai aşteptate smartphone-uri de la Apple, însă până atunci haideţi să vedem ce se ştie deja despre upgrade-uri.
În primul rând, vor fi lansate patru modele, iPhone 15 Plus, iPhone 15 Pro şi iPhone 15 Max. Se vorbea şi despre un eventual iPhone 15 Ultra, dar rămâne de văzut dacă aceasta va fi surpriza celor de la Apple sau nu.
Noile telefoane vor fi echipate cu chip-uri A17 bionice, cu 8GB RAM şi variante de stocare a memoriei de la 128 GB şi până la 1 TB. Vor avea display-uri de tip OLED, cu diagonalele de 6,1 şi 6.7 inch, cu o rată de refresh ce va fi adaptivă, de la 1 la 120 Hz.
Toate modelele de iPhone care se vor lansa marţi, pe 12 septembrie, vor fi echipate cu o cameră principală de 48 MP şi o cameră frontală al cărui senzor va fi de 12 MP.
Şi bateriile vor fi modificate, prin urmare, iPhone 15 va avea acumulator de 3877 mAh, modelul 15 Plus va fi dotat cu unul de 4912 mAh, 15 Pro cu cel de 3650 mAh, iar modelul de Pro Max, cel mai mare dintre toate şi care suscită cele mai multe resurse dintre toate pentru funcţionare, să fie dotate cu o baterie de 4852 mAh. Vor fi şi mai scumpe faţă de precedentele modele de iPhone 14, cu cate 100 de dolari fiecare.
După cum am menţionat anterior, evenimentul de lansare are loc pe 12 septembrie şi va putea fi văzut în toată lumea pe YouTube, dar şi pe site-ul official al celor de la Apple.